Skip to content
← Lobby register
AC
NGO

Asociația Comunitară Integrată Pentru Prevenirea Şi Tratarea Adicțiilor

🇪🇺 ROMANIARegistered 08/01 staff
Disclosed budget
Not declared
Meetings 12mo
0
Policy files
0
Accredited passes
0

Recent meetings

No recorded meetings with EU commissioners.

Mission & Goals

ASOCIAŢIA COMUNITARĂ INTEGRATĂ PENTRU PREVENIREA ȘI TRATAREA ADICȚIILOR CONSTANȚA” este o persoană juridică română de drept privat, fără scop lucrativ sau patrimonial, non- profit, independentă și neguvernamentală, autonomă din punct de vedere structural, funcțional și economic, în conformitate cu prevederile Ordonanței Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociații și fundații, constituită în vederea creşterii calităţii actului psiho- medico- social, promovării cercetării clinice, fundamentale, translaţionale, experimentală şi aplicativă în domeniul dependențelor/ adicțiilor precum și promovării unor comportamente pro-sociale în cadrul membrilor comunității, de solidaritate și într- ajutorare pentru creșterea calității vieții persoanelor și familiilor aflate în dificultate, indiferent de vârstă, gen, religie, etnie, categorie socială, prin facilitarea accesului la servicii sociale, psihologice, educaționale, medicale

EU Legislative Interests

Strategia Europeană în Domeniul Drogurilor Politici privind canabisul în Europa Declarația de la Oviedo Prevenirea traficului și consumul de droguri. Modele de bune practici Reducerea riscurilor asociate consumului de droguri Măsuri de prevenire a dependenței de social media la copii și adolescenți

Communication Activities

Conferințe Workshopuri Întâlniri de lucru

Interests Represented

Does not represent commercial interests

Member Of

Agenția Națională Pentru Politici Și Coordonare În Domeniul Drogurilor Și Al Adicțiilor din România Agenția Națională Împotriva Traficului de Persoane din România Grupul entităților care susțin Declarația de la Oviedo

Organisation Members

https://acipta.ro/